Ce este și pentru ce se utilizează
Magnelek pulbere pentru soluție orală este un medicament ce conține substanțele active – citrat de magneziu și clorhidrat de piridoxină și este utilizat pentru prevenirea și tratamentul deficitului de magneziu din organism. Asocierea unora dintre următoarele simptome poate indica un deficit de magneziu: – nervozitate, iritabilitate, anxietate uşoară, stres moderat pînă la sever, oboseală trecătoare, tulburări minore de somn; – manifestări de anxietate, cum sunt spasmele digestive sau palpitaţiile (la persoane fără afecţiuni cardiace); – crampe musculare, furnicături. Aportul de magneziu poate ameliora aceste simptome. Dacă simptomele nu se ameliorează după 30 de zile de tratament, continuarea acestuia nu este utilă. 2. CE TREBUIE SĂ ŞTIŢI ÎNAINTE SĂ LUAŢI MAGNELEK Nu luaţi Magnelek dacă: – dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la citrat de magneziu, clorhidrat de piridoxină sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament, indicate la punctul 6; – dacă aveţi insuficienţă renală severă (afectare a funcţiei rinichilor). – dacă urmaţi un tratament cu levodopa (medicament pentru tratamentul bolii Parkinson). Magnelek nu este destinat pentru administrare la sugari (copii cu vîrsta sub 1 an și greutatea corporală sub 10 kg). Nu luaţi acest medicament dacă vă aflaţi în oricare dintre situaţiile enumerate mai sus. Dacă nu sunteţi sigur, discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul înainte să luaţi Magnelek. Atenţionări şi precauţii Înainte să utilizaţi acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului: – dacă aveți deficit sever de magneziu; – la pacienţii cu insuficienţă renală moderată se recomandă precauţie, pentru a evita riscurile care ar putea apărea la creşterea concentraţiei magneziului în sînge; – în caz de infecţii urinare, acestea trebuie vindecate, înainte de începerea tratamentului cu magneziu; – în cazul asocierii deficitului de calciu trebuie corectat deficitul de magneziu, înainte de a începe administrarea de calciu; – dacă luaţi doze mari de vitamina B6 (piridoxină) pe o perioadă lungă de timp (cîteva luni sau, în alte situaţii, ani), poate să apară, în principal, afectarea senzorială a nervilor. Simptomele includ: amorţeală şi tulburări de echilibru, tremor la nivelul extremităţilor şi ataxie senzorială gradual progresivă (dificultăţi de coordonare). În general, efectele sunt reversibile după întreruperea administrării medicamentului; – dacă luați medicamente care pot cauza somnolență, deoarece Magnelek poate crește efectele acestora. Dacă nu sunteţi sigur că vă aflaţi în oricare dintre situaţiile enumerate mai sus, discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul înainte să luați Magnelek. Magnelek împreună cu alte medicamente Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi, aţi luat recent sau s-ar putea să luaţi orice alte medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală. În special, informaţi medicul dumneavoastră sau farmacistul dacă luaţi: – levodopa (medicament utilizat pentru tratamentul bolii Parkinson). Acest medicament nu trebuie administrat concomitent cu levodopa, deoarece acţiunea levodopa este inhibată atunci cînd nu este asociată cu inhibitori ai dopa-decarboxilazei periferice. Trebuie să evitaţi orice aport de vitamina B6 (piridoxină) dacă levodopa nu este asociată cu inhibitori ai dopa-decarboxilazei; – medicamente care conţin fosfaţi sau săruri de calciu, deoarece scad absorbţia intestinală a magneziului; – tetracicline (medicamente pentru tratamentul unor infecţii). Medicamentele care conţin magneziu, fier sau fluoruri reduc absorbția tetraciclinelor administrate pe cale orală. De aceea, se recomandă administrarea acestora la un interval de cel puţin 3 ore faţă de tetracicline; – anumite antibiotice denumite chinolone (cum ar fi ciprofloxacină, levofloxacină) trebuie luate cu cel puțin 2 ore înainte sau 6 ore după administrarea de Magnelek. Magnelek împreună cu alimente, băuturi şi alcool Magnelek poate fi administrat cu sau fără alimente. Sarcina, alăptarea şi fertilitatea Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice medicament. Spuneţi medicului dumneavoastră dacă sunteţi însărcinată, încercaţi să rămîneţi însărcinată sau dacă alăptaţi. Medicul poate recomanda administrarea acestui medicament în timpul sarcinii numai dacă este necesar. Dacă constatați ca sunteți însărcinată în timpul utilizării acestui medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră. Fiecare dintre componentele medicamentului, magneziul şi vitamina B6, în mod individual, sunt considerate compatibile cu alăptarea. Avînd în vedere existenţa unor date limitate privind doza zilnică maximă de vitamina B6 administrată în timpul alăptării, se recomandă administrarea unei doze maxime de 20 mg vitamina B6 pe zi la femeile care alăptează. Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor Magnelek nu influenţează asupra capacității de a conduce vehicule şi de a folosi utilaje
Sarcina și alăptarea
Text oficial (AMDM).
Cum se utilizează
MAGNELEK Luaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum este descris în acest prospect dacă medicul dumneavoastră nu va recomandat altfel. Trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur. Conținutul plicului trebuie dizolvat complet într-un pahar cu apă la temperatura camerei și administrat imediat după preparare. Adulți: cîte 3-4 plicuri pe zi, divizate în 2-3 prize, administrate în timpul meselor. Copiii cu vîrsta mai mare de 1 an (greutate corporală mai mare de 10 kg): reeșind din calculul 10-30 mg/kg/zi (0,4-1,2 mmol/kg/zi), adică 1-4 plicuri pe zi, divizate în 2-3 prize. Durata tratamentului este de obicei de 1 lună. Tratamentul trebuie întrerupt imediat după normalizarea nivelului magneziului în sînge. Dacă luaţi mai mult Magnelek decît trebuie Supradozajul cu magneziu pe cale orală nu este, în general, urmat de reacţii toxice, dacă rinichii funcţionează normal. Totuşi, în cazul unei insuficienţe renale, este posibil să apară intoxicaţia cu magneziu. Următoarele simptome pot să apară în cazul administrării unei cantităţi mai mari decît doza recomandată: scăderea tensiunii arteriale, greaţă, vărsături, înroşirea trecătoare a feţei şi gîtului, sete, deprimarea sistemului nervos central (somnolenţă, confuzie), slăbiciune musculară, diminuarea reflexelor, modificări pe electrocardiogramă, deprimarea respiraţiei, aritmii cardiace, comă, stop cardiac şi paralizie respiratorie, sindrom anuric (incapacitatea rinichiului de a produce urină). Dacă uitaţi să luaţi Magnelek Dacă uitaţi să luaţi medicamentul sau aţi luat o doză mai mică decît cea recomandată nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată. Aşteptaţi momentul stabilit pentru administrarea următoarei doze şi continuaţi tratamentul aşa cum v-a prescris medicul dumneavoastră. Dacă încetați să luați Magnelek Dacă aveți orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului
Reacții adverse posibile
POSIBILE Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele. Din experienţa de după punerea pe piaţă a medicamentului au fost raportate următoarele reacţii adverse cu frecvență necunoscută (frecvenţa nu poate fi estimată din datele disponibile): – hipersensibilitate; – dureri abdominale, diaree; 3 – reacții cutanate, inclusiv urticarie, prurit, eczeme, eritem. Raportarea reacţiilor adverse Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale: www.amdm.gov.md sau e-mail: [email protected] Raportînd reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament
Cum se păstrează
MAGNELEK A se păstra la loc uscat, ferit de lumină, la temperaturi sub 25°C. A nu se lăsa la vederea și îndemîna copiilor. Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie, după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective. Medicamentele nu trebuie aruncate pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să eliminaţi medicamentele care nu vă mai sunt necesare. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului
Conținutul ambalajului și alte informațiicomponente, cum arată, ambalaj, producător
ŞI ALTE INFORMAŢII Ce conţine Magnelek Substanţele active sunt: magneziu 100 mg (sub formă de citrat de magneziu anhidru) și clorhidrat de piridoxină 10 mg. Celelalte componente sunt: acid citric anhidru, zahăr. Cum arată Magnelek și conţinutul ambalajului Magnelek se prezintă sub formă de pulbere de culoare albă sau aproape albă cu nuanță gălbuie sau gri, fără aromă. Poate conține conglomerate moi. Magnelek este disponibil în plicuri ce conțin 3 g pulbere pentru soluție orală. Cîte 10 sau 15 plicuri și prospectul pentru utilizator/pacient în cutie de carton. Deţinătorul certificatului de înregistrare şi fabricantul Deţinătorul certificatului de înregistrare Lekpharm SRL str. Minskaya 2a, of. 301, or. Logoysk 223141, Republica Belarus Tel./fax: +375 1774 53801 e-mail: [email protected] Fabricantul Lekpharm SRL str. Minskaya 2a, 2a/4, or. Logoysk 223141, Republica Belarus Acest prospect a fost revizuit în Mai 2023. Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe site-ul Agenţiei Medicamentului şi Dispozitivelor Medicale (AMDM) http://nomenclator.amdm.gov.md/