Tulburări disociative

Există mai multe tipuri diferite de tulburare disociativă.

Cele 3 tipuri principale sunt:

• tulburarea de depersonalizare-derealizare
• amnezia disociativă
• tulburarea de identitate disociativă

Tulburarea de depersonalizare-derealizare

Depersonalizarea este senzația de a fi în afara propriei persoane și de a vă observa acțiunile, sentimentele sau gândurile de la distanță.

Derealizarea este senzația că lumea este ireală. Persoanele și lucrurile din jurul dumneavoastră pot părea „fără viață” sau „încețoșate”.

Puteți avea depersonalizare sau derealizare, ori ambele în același timp. Poate dura doar câteva momente sau poate apărea și dispărea de-a lungul multor ani.

Amnezia disociativă

O persoană cu amnezie disociativă va avea perioade în care nu își poate aminti informații despre sine sau evenimente din viața sa trecută.

De asemenea, poate uita un talent sau o abilitate învățată.

Aceste goluri de memorie sunt mult mai severe decât uitarea normală și nu sunt rezultatul altei afecțiuni medicale.

Unele persoane cu amnezie disociativă se trezesc într-un loc necunoscut fără să știe cum au ajuns acolo.

Este posibil să fi călătorit acolo intenționat sau să fi rătăcit într-o stare de confuzie.

Aceste episoade de goluri de memorie pot dura minute, ore sau zile. În cazuri rare, pot dura luni sau ani.

Tulburarea de identitate disociativă

Tulburarea de identitate disociativă (TID) era numită anterior tulburare de personalitate multiplă.

O persoană diagnosticată cu TID se poate simți nesigură în legătură cu identitatea sa și cu cine este.

Poate simți prezența altor identități, fiecare cu propriile nume, voci, istorii personale și comportamente.

Principalele simptome ale TID sunt:

• goluri de memorie legate de evenimente cotidiene și informații personale
• prezența mai multor identități distincte

Simptomele tulburării disociative pot varia, dar pot include:

• senzația de deconectare de sine și de lumea din jur
• uitarea anumitor perioade de timp, evenimente și informații personale
• incertitudinea cu privire la propria identitate
• prezența mai multor identități distincte
• simțirea unei dureri fizice reduse sau absente

Unele persoane cu tulburări disociative au crize convulsive. Acestea pot varia de la leșin până la manifestări asemănătoare unei crize epileptice.

Disocierea este un mod prin care mintea face față unui stres prea mare.

Perioadele de disociere pot dura un timp relativ scurt (ore sau zile) sau mult mai mult (săptămâni sau luni).

Multe persoane cu o tulburare disociativă au trăit un eveniment traumatic în copilărie. Disocierea poate apărea ca o modalitate de a face față acestuia.

Există multe cauze posibile ale tulburărilor disociative, inclusiv o experiență traumatică anterioară.

O persoană cu o tulburare disociativă poate să fi suferit abuz fizic, sexual sau emoțional în copilărie.

Unele persoane disociază după ce au trecut printr-un război, o răpire sau chiar o procedură medicală invazivă.

Deconectarea de la realitate este un mecanism normal de apărare care ajută persoana să facă față unei perioade traumatice.

Este o formă de negare, ca și cum „asta nu mi se întâmplă mie”.

Devine o problemă atunci când mediul nu mai este traumatic, dar persoana încă se comportă și trăiește ca și cum ar fi, și nu a procesat sau nu a făcut față evenimentului.

Medicul de familie vă poate examina și poate face câteva analize pentru a verifica dacă o altă afecțiune ar putea fi cauza simptomelor dumneavoastră.

De asemenea, vă poate trimite la un specialist în sănătate mintală pentru o evaluare completă.

Evaluarea

Specialistul care efectuează evaluarea ar trebui să cunoască bine tulburările disociative.

Evaluarea poate include întrebări despre gândurile, sentimentele, comportamentul și simptomele dumneavoastră.

Este important să fiți sincer(ă) cu privire la simptome și să nu vă simțiți rușinat(ă) sau jenat(ă), pentru a putea primi ajutorul și sprijinul de care aveți nevoie.

Multe persoane cu o tulburare disociativă se recuperează complet cu tratament și sprijin.

Terapii prin discuție

Terapiile prin discuție sunt adesea recomandate pentru tulburările disociative.

Scopul terapiilor prin discuție, cum ar fi consilierea sau psihoterapia, este de a vă ajuta să faceți față cauzei care stă la baza simptomelor dumneavoastră și să învățați și să exersați tehnici pentru a gestiona perioadele în care vă simțiți deconectat(ă).

Desensibilizarea și reprocesarea prin mișcări oculare (EMDR)

Desensibilizarea și reprocesarea prin mișcări oculare (EMDR) este un tratament psihologic care poate ajuta la reducerea simptomelor tulburării de stres post-traumatic (TSPT). Este uneori utilizată pentru a trata tulburările disociative.

Medicamente

Nu există un medicament specific pentru tratarea disocierii, dar medicamente precum antidepresivele pot fi prescrise pentru a trata afecțiuni asociate, cum ar fi depresia, anxietatea și atacurile de panică.

O persoană cu o tulburare disociativă poate avea și alte afecțiuni de sănătate mintală, cum ar fi:

• simptome fără explicație medicală
• tulburare de stres post-traumatic (TSPT)
• depresie
• schimbări bruște de dispoziție
• anxietate și atacuri de panică
• tendințe suicidare sau auto-vătămare
• o tulburare de alimentație
• tulburare obsesiv-compulsivă (TOC)

De asemenea, poate avea probleme cu somnul (insomnie).

Dacă aveți gânduri de a vă lua viața, este important să cereți ajutor cuiva.

Probabil vă este greu să vedeți acest lucru acum, dar nu sunteți singur(ă) și există soluții.

Există persoane cu care puteți vorbi și care doresc să vă ajute:

• vorbiți cu un prieten, un membru al familiei sau cu cineva în care aveți încredere, deoarece vă pot ajuta să vă calmați și să găsiți puțin spațiu de respiro
• mergeți la cea mai apropiată unitate de urgențe și spuneți personalului cum vă simțiți
• faceți o programare urgentă la medicul de familie

Ce să faceți dacă sunteți îngrijorat(ă) pentru cineva

Dacă sunteți îngrijorat(ă) că o persoană cunoscută ar putea avea gânduri de sinucidere, încercați să o încurajați să vorbească despre cum se simte.

Ascultarea este cea mai bună modalitate de a ajuta. Încercați să evitați să oferiți soluții și să nu judecați.

Dacă persoana a fost diagnosticată anterior cu o afecțiune de sănătate mintală, cum ar fi depresia, puteți vorbi cu medicul care o tratează. Acesta vă va oferi ajutor și sfaturi, dar nu poate împărtăși informații despre persoană fără consimțământ.

Dacă aveți o tulburare disociativă, obținerea de ajutor și sprijin este o parte importantă a procesului de recuperare.

Să discutați cu partenerul, familia și prietenii despre experiența dumneavoastră cu tulburarea disociativă îi poate ajuta să înțeleagă cum vă simțiți.

Citirea despre alte persoane cu experiențe similare poate fi, de asemenea, de ajutor.