Sindrom de detresă respiratorie la nou-născut

Sindromul de detresă respiratorie la nou-născut (SDRN) apare de obicei atunci când plămânii bebelușului nu au produs suficient surfactant.

Această substanță, formată din proteine și grăsimi, ajută la menținerea plămânilor expandați și previne colapsarea lor.

Un bebeluș începe în mod normal să producă surfactant cândva între săptămânile 24 și 28 de sarcină.

Majoritatea bebelușilor produc suficient pentru a respira normal până în săptămâna 34.

Dacă bebelușul dumneavoastră este născut prematur, este posibil să nu aibă suficient surfactant în plămâni.

Ocazional, SDRN afectează și bebelușii care nu sunt născuți prematur.

De exemplu, atunci când:

• mama are diabet
• bebelușul are greutate mică
• plămânii bebelușului nu s-au dezvoltat corespunzător

Aproximativ jumătate dintre toți bebelușii născuți între săptămânile 28 și 32 de sarcină dezvoltă SDRN.

În ultimii ani, numărul bebelușilor prematuri născuți cu SDRN a fost redus prin utilizarea injecțiilor cu steroizi, care pot fi administrate mamelor în timpul travaliului prematur.

Simptomele SDRN sunt adesea vizibile imediat după naștere și se agravează în următoarele câteva zile.

Acestea pot include:

• buze, degete de la mâini și de la picioare cu nuanță albăstruie
• respirație rapidă și superficială
• dilatarea nărilor
• un sunet asemănător unui geamăt în timpul respirației

Dacă nu vă aflați în spital când nașteți și observați simptomele SDRN la copilul dumneavoastră, sunați imediat la 112 și solicitați o ambulanță.

O serie de teste pot fi utilizate pentru a diagnostica SDRN și pentru a exclude alte cauze posibile.

Acestea includ:

• un examen fizic
• analize de sânge pentru a măsura cantitatea de oxigen din sângele bebelușului și pentru a verifica dacă există o infecție
• un test de pulsoximetrie pentru a măsura cât de mult oxigen este în sângele bebelușului, folosind un senzor atașat la vârful degetului, la ureche sau la degetul de la picior
• o radiografie toracică pentru a observa aspectul caracteristic, opac, al plămânilor în SDRN

Scopul principal al tratamentului pentru SDRN este de a ajuta copilul să respire.

Tratamentul înainte de naștere

Dacă se consideră că aveți risc de a naște înainte de săptămâna 34 de sarcină, tratamentul pentru SDRN poate începe înainte de naștere.

Vi se poate administra o injecție cu steroizi înainte de nașterea copilului. O a doua doză se administrează de obicei la 24 de ore după prima.

Steroizii stimulează dezvoltarea plămânilor copilului. Se estimează că tratamentul ajută la prevenirea SDRN într-o treime din nașterile premature.

Vi se poate oferi, de asemenea, sulfat de magneziu pentru a reduce riscul problemelor de dezvoltare legate de nașterea prematură.

Dacă luați sulfat de magneziu mai mult de 5 până la 7 zile sau de mai multe ori în timpul sarcinii, nou-născutului i se pot oferi controale suplimentare. Acest lucru se datorează faptului că utilizarea prelungită a sulfatului de magneziu în sarcină a fost legată, în cazuri rare, de probleme osoase la nou-născuți.

Tratamentul după naștere

Copilul dumneavoastră poate fi transferat într-o secție care oferă îngrijire specializată pentru copiii prematuri (o unitate neonatală).

Dacă simptomele sunt ușoare, este posibil să aibă nevoie doar de oxigen suplimentar. Acesta se administrează de obicei printr-un incubator, o mască mică peste nas sau față sau prin tuburi introduse în nas.

Dacă simptomele sunt mai severe, copilul va fi conectat la un aparat de respirat (ventilator) pentru a-i susține sau a-i prelua respirația.

Aceste tratamente sunt adesea începute imediat în sala de nașteri, înainte de transferul la unitatea neonatală.

Copilului i se poate administra, de asemenea, o doză de surfactant artificial, de obicei printr-un tub de respirație.

Dovezile sugerează că tratamentul precoce, în decurs de 2 ore de la naștere, este mai benefic decât dacă tratamentul este întârziat.

De asemenea, i se vor administra lichide și nutriție printr-un tub conectat la o venă.

Unii copii cu SDRN au nevoie de ajutor pentru respirație doar câteva zile. Dar unii, de obicei cei născuți extrem de prematur, pot avea nevoie de sprijin săptămâni sau chiar luni.

Copiii prematuri au adesea multiple probleme care îi țin în spital, dar, în general, sunt suficient de bine pentru a merge acasă în jurul datei estimate inițiale a nașterii.

Durata spitalizării copilului dumneavoastră va depinde de cât de devreme s-a născut.

Majoritatea bebelușilor cu SDRN pot fi tratați cu succes, deși au un risc ridicat de a dezvolta probleme suplimentare mai târziu în viață.

Scurgeri de aer

Aerul poate uneori să iasă din plămânii bebelușului și să rămână blocat în cavitatea toracică. Aceasta este cunoscută sub numele de pneumotorax.

Punga de aer exercită presiune suplimentară asupra plămânilor, provocând colapsul acestora și ducând la probleme suplimentare de respirație.

Scurgerile de aer pot fi tratate prin introducerea unui tub în piept pentru a permite aerului blocat să iasă.

Sângerare internă

Bebelușii cu SDRN pot avea sângerări în interiorul plămânilor (hemoragie pulmonară) și al creierului (hemoragie cerebrală).

Sângerarea în plămâni este tratată cu presiunea aerului de la un ventilator pentru a opri sângerarea și cu o transfuzie de sânge.

Sângerarea în creier este destul de frecventă la bebelușii prematuri, dar majoritatea sângerărilor sunt ușoare și nu cauzează probleme pe termen lung.

Cicatrici pulmonare

Uneori, ventilația (începută în primele 24 de ore de la naștere) sau oxigenul suplimentar folosit pentru a trata SDRN provoacă cicatrici la nivelul plămânilor bebelușului, ceea ce le afectează dezvoltarea.

Această cicatrizare pulmonară se numește displazie bronhopulmonară (DBP).

Simptomele DBP includ respirație rapidă și superficială și senzație de lipsă de aer.

Bebelușii cu DBP severă au de obicei nevoie de oxigen suplimentar prin tuburi introduse în nas pentru a-i ajuta să respire.

Acesta este de obicei oprit după câteva luni, când plămânii s-au vindecat.

Dar copiii cu DBP pot avea nevoie de medicamente regulate, cum ar fi bronhodilatatoarele, pentru a ajuta la lărgirea căilor respiratorii și pentru a ușura respirația.

Dizabilități de dezvoltare

Dacă creierul bebelușului este afectat în timpul SDRN, fie din cauza sângerării, fie a lipsei de oxigen, aceasta poate duce la dizabilități de dezvoltare pe termen lung, cum ar fi dificultăți de învățare, probleme de mișcare, tulburări de auz și tulburări de vedere.

Dar aceste probleme de dezvoltare nu sunt de obicei severe. De exemplu, un studiu a estimat că 3 din 4 copii cu probleme de dezvoltare au doar o dizabilitate ușoară, care nu ar trebui să îi împiedice să ducă o viață normală de adult.