Retinoblastom

RMN-ul poate fi folosit pentru a:

• afla ce cauzează simptomele pe care le aveți
• verifica oasele și organele dumneavoastră
• vedea cât de bine funcționează un tratament, de exemplu verificarea dimensiunii unei tumori în timpul și după tratamentul cancerului

Spitalul unde veți face RMN-ul vă va spune dacă trebuie să faceți ceva înainte de scanare.

Vi se poate cere să:

• nu purtați nimic ce conține metal, cum ar fi bijuterii, sutien, agrafe de păr sau aparate auditive
• scoateți monedele sau cheile din buzunare
• vă schimbați într-un halat de spital dacă hainele au părți metalice, cum ar fi fermoare
• nu vă machiați

Vi se va cere să completați un formular în care să precizați dacă:

• sunteți însărcinată sau ați putea fi însărcinată
• alăptați
• ați avut intervenții chirurgicale anterior
• aveți probleme cu rinichii
• aveți părți metalice în corp, cum ar fi cleme chirurgicale, stimulator cardiac, plombe sau punți dentare
• aveți alergii, inclusiv la o substanță numită mediu de contrast folosită la unele scanări

Discutați cu un profesionist din domeniul sănătății de la spital înainte de programare dacă vă simțiți anxios/anxioasă în legătură cu efectuarea unui RMN sau dacă aveți teamă de spații mici (claustrofobie). Vi se poate administra un medicament care să vă ajute să vă relaxați.

De asemenea, puteți întreba dacă puteți aduce pe cineva care să vă susțină în timpul scanării.

Un RMN se face în spital de către un profesionist din domeniul sănătății numit asistent de radiologie.

De obicei durează între 15 minute și 1 oră, dar poate dura mai mult.

Înainte de RMN

Înainte de scanare, vi se poate administra o injecție cu o substanță de contrast (colorant) pentru a evidenția mai multe detalii în imaginile RMN.

În timpul RMN-ului

În timpul RMN-ului:

1. Vi se va cere să vă întindeți pe spate pe un pat.
2. Vi se vor da dopuri de urechi sau căști pentru a vă proteja auzul, deoarece aparatele RMN produc zgomote puternice și clicuri în timp ce fac imaginile.
3. Asistentul de radiologie va controla aparatul dintr-o altă cameră. Va putea să vă audă și să vă vorbească în timpul scanării.
4. Va trebui să stați nemișcat(ă) pentru ca aparatul să poată capta imagini clare.
5. Vi se poate cere să vă țineți respirația în anumite momente ale scanării.

După RMN

După scanare, asistentul de radiologie va reveni în cameră pentru a coborî patul, astfel încât să vă puteți ridica.

Dacă vi s-a administrat substanță de contrast, vi se poate cere să așteptați în spital până la 30 de minute pentru a vă asigura că nu aveți o reacție la aceasta.

Dacă ați primit un medicament pentru a vă relaxa în timpul RMN-ului, este posibil să puteți pleca acasă în câteva ore. Cineva va trebui să vină să vă ia din spital și să vă ducă acasă cu mașina sau taxiul, deoarece nu trebuie să conduceți timp de 24 de ore.

Veți putea mânca și bea normal după scanare.

Imaginile trebuie analizate de un specialist numit radiolog.

Acesta va scrie medicului care v-a recomandat scanarea. Este posibil să aveți nevoie de o programare de control pentru a discuta despre rezultatele scanării RMN.

Medicul ar trebui să discute cu dumneavoastră despre rezultate și să vă explice ce urmează. Spuneți-i dacă aveți întrebări despre rezultate sau dacă nu le înțelegeți.

RMN-ul este o procedură frecventă. Complicațiile grave sunt rare.

Dacă vi s-a administrat o injecție cu substanță de contrast (colorant), este posibil să apară o mică vânătaie în zona unde ați făcut injecția.

Substanța de contrast poate provoca reacții adverse, dar acestea sunt de obicei ușoare și nu ar trebui să dureze mult. Reacțiile adverse pot include:

• greață sau vărsături
• o erupție pe piele
• o durere de cap
• un gust metalic în gură
• amețeală

Reacțiile alergice la substanța de contrast sunt rare, dar pot include:

• tuse, respirație șuierătoare sau strănut
• leșin
• dificultăți de respirație sau la înghițire
• erupție cutanată, urticarie sau piele roșie cu mâncărime

Majoritatea reacțiilor apar imediat după sau în prima oră de la administrarea substanței de contrast. Spuneți-i asistentului de radiologie dacă începeți să vă simțiți rău în timpul sau după scanare.

Vi se va cere să așteptați în spital aproximativ 30 de minute după scanare pentru a verifica dacă apare vreo reacție la substanța de contrast.

Puteți fi trimis(ă) la o ecografie pentru a:

• investiga simptomele pe care le-ați avut, cum ar fi durerea sau un nodul
• monitoriza o afecțiune, cum ar fi o problemă cu tiroida
• ajuta un profesionist din domeniul sănătății să vadă în interiorul corpului dumneavoastră în timpul unei proceduri, cum ar fi injectarea unui steroid într-o articulație
• verifica dezvoltarea bebelușului în timpul sarcinii

Spitalul sau clinica ar trebui să vă spună dacă trebuie să faceți ceva înainte de a efectua o ecografie.

De exemplu, cu puțin timp înainte de test, s-ar putea să fie nevoie să:

• beți câteva pahare de apă, fără să mergeți la toaletă, astfel încât să aveți vezica plină
• scoateți bijuteriile sau piercingurile din zona examinată

Spuneți medicului care efectuează ecografia dacă doriți ca altcineva să fie în cameră cu dumneavoastră (un însoțitor). Aceasta poate fi o persoană cunoscută sau un membru al personalului.

Este posibil să primiți rezultatele ecografiei la sfârșitul programării sau poate dura câteva săptămâni, în funcție de motivul pentru care ați făcut investigația.

Rezultatul va fi trimis medicului care v-a recomandat ecografia. Este posibil să aveți nevoie de o programare de control la medicul dumneavoastră pentru a discuta rezultatele.

Uneori, este posibil să aveți nevoie de alte investigații, în funcție de motivul pentru care ați făcut ecografia.

Discutați cu un profesionist din domeniul sănătății dacă aveți întrebări despre rezultate sau dacă nu le înțelegeți.

Undele sonore folosite în ecografii sunt sigure. Ecografiile nu utilizează radiații, spre deosebire de radiografii sau tomografii computerizate.

Sonda folosită pentru o ecografie externă de obicei nu provoacă durere atunci când este deplasată pe piele. Dar poate fi inconfortabilă dacă este apăsată pe o zonă deja dureroasă, cum ar fi o articulație umflată.

Sondele interne pot fi inconfortabile atunci când sunt introduse în corp sau mutate în timpul examinării. Spuneți medicului care efectuează ecografia dacă simțiți durere și vă va ajuta să vă simțiți mai confortabil.

Există multe motive pentru care ați putea avea nevoie de o analiză de sânge.

O analiză de sânge poate fi făcută pentru a:

• verifica starea generală de sănătate
• afla dacă simptomele pe care le aveți sunt cauzate de anumite afecțiuni
• afla dacă aveți un risc mai mare de a dezvolta o afecțiune
• afla cât de bine este tratată sau gestionată o afecțiune

Medicul de familie, asistentul medical sau specialistul ar trebui să vă spună dacă trebuie să faceți ceva pentru a vă pregăti pentru o analiză de sânge.

De exemplu, cu puțin timp înainte de unele analize, poate fi necesar să:

• nu mâncați sau beți nimic altceva în afară de apă (să țineți post)
• întrerupeți administrarea anumitor medicamente, cum ar fi medicamentele care ajută la prevenirea cheagurilor de sânge (medicamente anticoagulante)

O analiză de sânge se face de obicei la cabinetul medicului de familie sau la spital. Testul durează de regulă aproximativ 10 minute.

Un cadru medical vă va preleva o cantitate mică de sânge, de obicei din interiorul cotului, folosind un ac. Uneori, sângele poate fi recoltat din încheietura mâinii sau din deget (test prin înțeparea degetului).

Este posibil să vi se pună mai întâi o bandă elastică (garou) în jurul brațului. Aceasta ajută la recoltarea mai ușoară a sângelui.

Veți simți o ușoară înțepătură când acul intră, ceea ce poate fi puțin inconfortabil. Sângele va fi colectat într-un tub mic, care va fi trimis la laborator pentru analiză.

După test, de obicei vi se va da puțină vată sau un plasture pentru a acoperi locul de unde a fost recoltat sângele.

Este posibil să apară o vânătaie sau o umflătură în zona de unde a fost recoltat sângele, dar aceasta ar trebui să dispară după câteva zile.

Dacă vă este teamă de ace

Spuneți cadrului medical care vă face analiza de sânge dacă vă este teamă de ace. Vă poate ajuta să vă simțiți mai confortabil în timpul testului.

De asemenea, puteți veni cu cineva la analiza de sânge pentru a vă susține.

De obicei, primiți rezultatele analizelor de sânge în câteva zile, dar unele pot dura câteva săptămâni.

Medicul de familie, asistenta sau specialistul ar trebui să discute cu dumneavoastră despre rezultate și să vă explice ce urmează.

Dacă rezultatele nu indică nimic, este posibil să nu fie nevoie să faceți nimic altceva. Uneori, este posibil să aveți nevoie de alte analize, în funcție de motivul pentru care ați făcut analiza de sânge.

Rezultatele analizelor de sânge pot fi complicate. Cereți să discutați cu un profesionist din domeniul sănătății dacă aveți întrebări despre rezultate sau nu le înțelegeți.

Cu cât orice problemă oculară este descoperită mai devreme, cu atât mai repede dumneavoastră și copilul dumneavoastră veți putea primi tratamentul și sprijinul necesare.

Copiii pot să nu realizeze că au o problemă de vedere, astfel încât, fără teste de rutină, există riscul ca o problemă să nu fie depistată. Acest lucru le poate afecta dezvoltarea și educația.

Dacă aveți orice îngrijorare cu privire la vederea copilului dumneavoastră, consultați medicul de familie sau medicul oftalmolog.

Pot fi efectuate o serie de teste pentru a depista probleme de vedere sau afecțiuni oculare la bebeluși și copii.

Testul reflexului roșu

Testul reflexului roșu se efectuează de obicei împreună cu o examinare generală a ochilor bebelușului dumneavoastră, ca parte a controalelor nou-născutului.

Acesta implică utilizarea unui instrument numit oftalmoscop, care mărește ochii și folosește o lumină pentru ca aceștia să poată fi examinați clar.

Atunci când lumina este îndreptată spre ochii bebelușului dumneavoastră, ar trebui să se observe o reflexie roșie, deoarece lumina este reflectată înapoi. Dacă se observă o reflexie albă, aceasta ar putea fi un semn al unei probleme oculare.

Testul reflexului pupilar

Testul reflexului pupilar implică îndreptarea unei lumini spre fiecare ochi al bebelușului dumneavoastră pentru a verifica modul în care pupilele (punctele negre din centrul ochilor) reacționează la lumină.

Pupilele bebelușului dumneavoastră ar trebui să se micșoreze automat ca răspuns la lumină. Dacă nu se întâmplă acest lucru, ar putea fi un semn al unei probleme.

Atenția la obiecte vizuale

Acesta este un test simplu pentru a verifica dacă un nou-născut acordă atenție obiectelor vizuale.

O moașă sau un medic va încerca să atragă atenția bebelușului dumneavoastră cu un obiect interesant. Apoi îl va mișca pentru a vedea dacă ochii copilului îl urmăresc.

Aceste tipuri de teste pot fi folosite și pentru a verifica vederea bebelușilor mai mari și a copiilor mici care nu pot încă vorbi.

Dacă copilul dumneavoastră poate vorbi, dar nu poate încă recunoaște literele, se pot folosi imagini în loc de obiecte.

Tabelele Snellen și LogMAR

Atunci când copilul dumneavoastră poate recunoaște sau potrivi literele, vederea îi este testată folosind tabele cu rânduri de litere și cifre de dimensiuni descrescătoare.

Copilul dumneavoastră va fi rugat să citească sau să potrivească literele pe care le poate vedea de la o anumită distanță. Aceste tabele se numesc tabele Snellen sau LogMAR.

Pentru copiii mai mici, se poate efectua în schimb un test similar folosind imagini sau simboluri.

Teste de amplitudine a mișcărilor

Pentru a testa amplitudinea mișcărilor fiecărui ochi, atenția copilului va fi atrasă de un obiect interesant, care este apoi mutat în 8 poziții diferite: sus, jos, stânga, dreapta și la jumătatea distanței dintre fiecare dintre aceste puncte.

Acest lucru testează cât de bine funcționează mușchii oculari.

Testul de refracție

Testul de refracție este efectuat de medicul oftalmolog sau de un optometrist și este folosit pentru a verifica dacă copilul dumneavoastră are nevoie de ochelari și, dacă da, de ce dioptrii are nevoie.

Înainte de test, copilului dumneavoastră i se pot administra picături speciale pentru ochi care îi dilată pupilele, astfel încât partea din spate a ochilor să poată fi examinată mai clar.

Copilul dumneavoastră va fi rugat să se uite la o lumină sau să citească litere de pe un tabel, dacă este suficient de mare, în timp ce diferite lentile sunt plasate în fața ochilor săi.

Testul pentru deficiența de vedere a culorilor

Testele pentru deficiența de vedere a culorilor, cunoscute și sub numele de teste pentru daltonism, sunt de obicei efectuate la copiii mai mari dacă se suspectează o problemă.

Unul dintre testele folosite pentru a verifica daltonismul este testul Ishihara. Acesta implică privirea unor imagini formate din puncte în 2 culori diferite. Dacă vederea culorilor copilului este normală, acesta va putea recunoaște o literă sau o cifră din imagine.

Un copil care nu poate face diferența dintre 2 culori nu va putea vedea cifra sau litera, ceea ce înseamnă că ar putea avea o problemă de vedere a culorilor.

Există o serie de probleme oculare diferite care pot fi depistate în timpul testelor oftalmologice, inclusiv:

• cataracta congenitală – zone opace în cristalinul ochiului, prezente de la naștere
• ochiul leneș (ambliopie) – când vederea la un ochi nu se dezvoltă corespunzător
• strabismul – când ochii privesc în direcții diferite
• miopia – când obiectele îndepărtate apar neclare, în timp ce obiectele apropiate pot fi văzute clar
• hipermetropia – când puteți vedea clar obiectele îndepărtate, dar obiectele apropiate sunt neclare
• astigmatismul – când stratul transparent din partea din față a ochiului (corneea) nu este perfect curbat
• deficiența de vedere a culorilor (daltonismul) – dificultate în a vedea culorile sau în a distinge între diferite culori; aceasta este mai frecventă la băieți decât la fete

Deși copilul dumneavoastră ar trebui să facă teste oftalmologice regulate pe măsură ce crește, este totuși important să fiți atenți la semnele oricăror probleme și să cereți sfatul dacă aveți îngrijorări.

Pentru bebeluși, lista de verificare din carnetul de sănătate al copilului poate fi folosită pentru a vă ajuta să verificați dacă vederea copilului se dezvoltă normal.

La copiii mai mari, semnele unei posibile probleme oculare pot include:

• ochii care nu privesc în aceeași direcție
• acuze de dureri de cap sau oboseală oculară
• probleme la citit – de exemplu, ar putea fi nevoie să țină cărțile aproape de față și ar putea pierde frecvent rândul
• probleme de coordonare mână-ochi – de exemplu, ar putea avea dificultăți la jocurile cu mingea
• stângăcie neobișnuită
• frecarea regulată a ochilor
• statul prea aproape de televizor

Discutați cu medicul de familie sau mergeți la medicul oftalmolog dacă aveți orice îngrijorare legată de ochii sau vederea copilului dumneavoastră. Cu cât o problemă este depistată mai devreme, cu atât mai bine.

Copiii pot face un test de vedere la orice vârstă. Nu trebuie să știe să citească sau chiar să vorbească. Un test de vedere este deosebit de important dacă există antecedente de probleme oculare în copilărie, cum ar fi strabismul sau ambliopia (ochiul leneș), în familia dumneavoastră.