Displazie de dezvoltare a șoldului
Actualizat: · Cod ICD-10: Q65
Simptome
Displazia de dezvoltare a șoldului (DDS) nu este de obicei dureroasă, astfel încât mulți părinți nu își dau seama că bebelușul lor o are.
DDS este adesea depistată în timpul examenului fizic al nou-născutului.
Dacă nu este depistată devreme, există câteva simptome pe care le puteți observa la bebelușul dumneavoastră, cum ar fi:
- un sunet de clic sau pocnitură atunci când își mișcă șoldurile
- un picior se mișcă diferit față de celălalt în timpul activităților precum joaca sau schimbarea scutecului
- picioarele au lungimi diferite
- bebelușul trage un picior când se târăște sau șchiopătează când începe să meargă
Simptome la copiii mai mari și la adulți
Uneori, simptomele DDS nu apar până la sfârșitul copilăriei, la pubertate sau la vârsta adultă. Acest lucru se poate întâmpla dacă afecțiunea este ușoară și nu este depistată și tratată la naștere.
Simptomele includ de obicei:
- durere de șold
- durere în partea superioară a coapselor, în zona inghinală
- o senzație de clic, pocnitură sau trosnitură atunci când mișcați articulația afectată
Cauze și factori de risc
La bebelușii cu displazie de dezvoltare a șoldului (DDS), capul femurului (osul coapsei) nu se potrivește corect în cavitatea articulară a șoldului. Aceasta înseamnă că articulația devine mai laxă și nu se mișcă corespunzător.
Poate afecta unul sau ambele șolduri.
Nu este clar de ce apare DDS, dar există o șansă mai mare ca bebelușul dumneavoastră să o aibă dacă:
- este fată
- altcineva din familia dumneavoastră a avut această afecțiune
- a stat în prezentație pelviană (cu fesele în jos) în timpul sarcinii – este posibil să fi primit tratament pentru aceasta înainte ca bebelușul să se nască
Diagnostic și analize
Dacă un profesionist din domeniul sănătății consideră că bebelușul dumneavoastră are displazie de dezvoltare a șoldului (DDS), vă va trimite la un medic specializat în probleme ale oaselor (chirurg ortoped).
DDS este diagnosticată la bebeluși cu ajutorul unei ecografii a șoldului.
Ecografia poate fi recomandată dacă bebelușul dumneavoastră are un risc mai mare de DDS, dar nu prezintă niciun simptom.
Copiii mai mari și adulții cu suspiciune de displazie de șold sunt diagnosticați prin efectuarea de radiografii ale șoldurilor. Acest lucru se datorează faptului că oasele mai mature se văd mai clar pe o radiografie decât pe o ecografie.
Analize și investigații
Ecografie
De ce se face o ecografie
Puteți fi trimis(ă) la o ecografie pentru a:
- investiga simptomele pe care le-ați avut, cum ar fi durerea sau un nodul
- monitoriza o afecțiune, cum ar fi o problemă cu tiroida
- ajuta un profesionist din domeniul sănătății să vadă în interiorul corpului dumneavoastră în timpul unei proceduri, cum ar fi injectarea unui steroid într-o articulație
- verifica dezvoltarea bebelușului în timpul sarcinii
Pregătirea pentru o ecografie
Spitalul sau clinica ar trebui să vă spună dacă trebuie să faceți ceva înainte de a efectua o ecografie.
De exemplu, cu puțin timp înainte de test, s-ar putea să fie nevoie să:
- beți câteva pahare de apă, fără să mergeți la toaletă, astfel încât să aveți vezica plină
- scoateți bijuteriile sau piercingurile din zona examinată
Spuneți medicului care efectuează ecografia dacă doriți ca altcineva să fie în cameră cu dumneavoastră (un însoțitor). Aceasta poate fi o persoană cunoscută sau un membru al personalului.
Obținerea rezultatelor ecografiei
Este posibil să primiți rezultatele ecografiei la sfârșitul programării sau poate dura câteva săptămâni, în funcție de motivul pentru care ați făcut investigația.
Rezultatul va fi trimis medicului care v-a recomandat ecografia. Este posibil să aveți nevoie de o programare de control la medicul dumneavoastră pentru a discuta rezultatele.
Uneori, este posibil să aveți nevoie de alte investigații, în funcție de motivul pentru care ați făcut ecografia.
Discutați cu un profesionist din domeniul sănătății dacă aveți întrebări despre rezultate sau dacă nu le înțelegeți.
Efecte secundare ale ecografiilor
Undele sonore folosite în ecografii sunt sigure. Ecografiile nu utilizează radiații, spre deosebire de radiografii sau tomografii computerizate.
Sonda folosită pentru o ecografie externă de obicei nu provoacă durere atunci când este deplasată pe piele. Dar poate fi inconfortabilă dacă este apăsată pe o zonă deja dureroasă, cum ar fi o articulație umflată.
Sondele interne pot fi inconfortabile atunci când sunt introduse în corp sau mutate în timpul examinării. Spuneți medicului care efectuează ecografia dacă simțiți durere și vă va ajuta să vă simțiți mai confortabil.
Radiografie
De ce se face o radiografie
O radiografie poate fi folosită pentru a obține imagini ale multor părți ale corpului, cum ar fi:
- oasele
- dinții
- plămânii
- sistemul digestiv
O radiografie poate fi folosită pentru a:
- verifica dacă aveți o fractură osoasă după un accident
- verifica dacă există probleme cu dinții dumneavoastră, cum ar fi cariile dentare
- afla dacă simptomele pe care le aveți ar putea fi cauzate de o afecțiune, cum ar fi o infecție sau un blocaj în sistemul digestiv
- verifica dacă copilul dumneavoastră a înghițit ceva dăunător, cum ar fi o baterie
- ajuta medicii să vadă în interiorul corpului dumneavoastră în timpul unei proceduri
Tipuri de radiografii
Există diferite tipuri de radiografii pe care le puteți face.
| Tipul | De ce se efectuează |
|---|---|
|
Radiografie standard |
Folosită în principal pentru a verifica oasele, precum și dinții și plămânii |
|
Angiografie |
Folosită pentru a verifica vasele de sânge – implică injectarea unui colorant special (agent de contrast) în sânge, pentru ca vasele de sânge să poată fi văzute mai clar |
|
Densitometrie osoasă (scanare DEXA) |
Folosită pentru a verifica densitatea (rezistența) oaselor |
|
Tomografie computerizată (CT) |
Folosită atunci când sunt necesare imagini mai detaliate ale interiorului corpului decât poate oferi o radiografie standard, de exemplu pentru a vedea cât de bine funcționează un tratament |
|
Urogramă intravenoasă |
Folosită pentru a verifica vezica urinară și rinichii |
|
Tranzit baritat |
Folosit pentru a verifica sistemul digestiv – implică consumul unui lichid numit bariu, pentru ca sistemul digestiv să poată fi văzut mai clar |
|
Clismă cu bariu |
Folosită pentru a diagnostica simptomele intestinale – bariul este introdus în rect cu ajutorul unui tub, pentru ca intestinul să poată fi văzut mai clar |
Pregătirea pentru o radiografie
Veți fi informat(ă) înainte de radiografie dacă trebuie să faceți ceva pentru a vă pregăti.
În funcție de tipul de radiografie pe care îl veți face, uneori vi se poate cere să:
- nu purtați nimic care conține metal, cum ar fi bijuterii, haine cu fermoare sau capse sau agrafe de păr
- nu mâncați și nu beți nimic cu câteva ore înainte de radiografie (post alimentar)
- luați un laxativ cu o zi înainte de radiografie, pentru golirea intestinului
Spuneți profesionistului din domeniul sănătății dacă:
- sunteți însărcinată sau ați putea fi însărcinată
- alăptați
- luați orice medicamente
- aveți orice alergie sau ați avut o reacție anterioară la bariu sau la un colorant numit substanță de contrast
Spuneți persoanei care vă face radiografia dacă doriți ca altcineva să fie în cameră cu dumneavoastră (un însoțitor). Aceasta poate fi o persoană cunoscută sau un membru instruit al personalului.
Ce se întâmplă în timpul unei radiografii
Majoritatea radiografiilor se fac în spitale. Radiografiile dentare se fac de obicei într-un cabinet stomatologic.
În spital, radiografiile sunt efectuate de asistentul de radiologie.
În funcție de tipul de radiografie pe care îl faceți, vi se poate administra o injecție cu o substanță de contrast, o băutură cu bariu sau vi se poate introduce bariu în intestin printr-un tub introdus în anus (clismă baritată).
Substanța de contrast vă poate da o senzație de căldură și înroșire a feței și puteți simți un gust metalic în gură. Aceste senzații ar trebui să treacă rapid.
Radiografia în sine ar trebui să dureze doar câteva minute:
- Vi se poate cere să vă schimbați într-un halat, în funcție de partea corpului care urmează să fie radiografiată.
- Aparatul de radiografie va fi aliniat cu partea corpului care urmează să fie radiografiată.
- Persoana care efectuează radiografia (precum și orice însoțitor) se va retrage în spatele unui paravan de protecție sau va părăsi încăperea.
- Vi se va cere să stați foarte nemișcat(ă) timp de câteva secunde și se vor face 1 sau mai multe radiografii – nu veți simți nimic în acest timp.
- Vi se poate cere să vă schimbați poziția, dacă trebuie radiografiate diferite părți ale corpului.
După radiografie
De obicei, puteți pleca imediat ce radiografia este gata.
Dacă vi s-a administrat bariu sau substanță de contrast, vi se poate cere să așteptați până la 30 de minute pentru a vă asigura că nu aveți o reacție la acestea.
Obținerea rezultatelor radiografiei
Ar trebui să vi se spună când veți primi rezultatele unei radiografii.
Acest lucru poate fi:
- în aceeași zi în care o faceți
- la o programare la câteva săptămâni după (dacă nu ați primit nicio veste după câteva săptămâni, contactați medicul care v-a trimis sau medicul de familie)
Un profesionist din domeniul sănătății ar trebui să vă explice rezultatele radiografiei și dacă sunt necesari pași următori. Aceștia pot include alte teste.
Posibile complicații ale radiografiilor
Radiografiile sunt de obicei foarte sigure, iar complicațiile grave sunt rare.
Unele persoane pot avea o reacție alergică la bariul sau la substanța de contrast folosite în anumite tipuri de radiografii. Aceasta poate cauza simptome precum dificultăți de respirație, amețeli și erupții pe piele.
Vi se va cere să așteptați în spital dacă există riscul unei reacții. Personalul este instruit să trateze aceste tipuri de reacții, dacă apar.
Dacă faceți multe radiografii, există un risc foarte mic ca radiațiile să poată cauza cancer.
Medicul dumneavoastră va evalua riscurile înainte de a vă recomanda o radiografie și va discuta acest lucru cu dumneavoastră.
Valorile normale diferă de la un laborator la altul; rezultatele se interpretează împreună cu medicul.
Tratament
Displazia de dezvoltare a șoldului (DDS) se poate ameliora uneori de la sine, dar majoritatea bebelușilor au nevoie de tratament.
Cel mai frecvent tratament presupune ca bebelușul dumneavoastră să poarte un ham din material textil moale (ham Pavlik), care ajută la ghidarea ușoară a articulației șoldului în poziția corectă.
Hamul va fi montat de un cadru medical, iar bebelușul va trebui să îl poarte timp de 6 până la 12 săptămâni, în funcție de severitatea DDS.
Trebuie lăsat montat, chiar și în timpul schimbării scutecului și al îmbăierii bebelușului. Spitalul vă va oferi sfaturi despre cum să procedați.
Bebelușii pot fi agitați după montarea hamului, dar majoritatea se obișnuiesc cu el după 2 până la 3 zile.
Bebelușul dumneavoastră va efectua mai multe ecografii pentru a se asigura că tratamentul funcționează. Hamul va fi, de asemenea, ajustat de personal pe măsură ce bebelușul crește.
Alte tratamente
Dacă hamul Pavlik nu funcționează sau bebelușul este mai mare, este posibil să fie nevoie să poarte o orteză din plastic și spumă. Aceasta se numește orteză rigidă de abducție.
Rareori, poate fi necesară o intervenție chirurgicală pentru a ajusta poziția articulației șoldului, astfel încât să se potrivească și să funcționeze mai bine. Se aplică un gips temporar în jurul articulației șoldului pentru a ajuta la vindecarea în poziția corectă.
Aceasta se face doar dacă DDS este severă sau dacă hamul sau orteza nu au funcționat.
Uneori, intervenția chirurgicală este folosită și pentru a trata problemele de șold la copiii mai mari și la adulți.
Surse: NHS (Open Government Licence v3.0).
