BRONCHO-VAXOM COPII 3,5 mg 3.5mg

Substanță activă: BIOLOGIC (LYSATUM BACTERIALE OM 85 CRYODESICATUM)
Formă farmaceutică: CAPS.
Concentrație: 3.5mg
Producător: OMEDICAMED UNIPESSOAL LDA – PORTUGALIA
Cod ATC: J07XN02
Eliberare cu rețetă: Da, cu rețetă

Ce este și pentru ce se utilizează

Broncho-Vaxom Copii conține lizate bacteriene liofilizate. Broncho-Vaxom Copii este un medicament imunostimulant. Acesta stimulează sistemul dumneavoastră imunitar și ajută corpul dumneavoastră să lupte împotriva infecțiilor. Broncho-Vaxom poate preveni infecțiile recidivante ale căilor respiratorii atât la adulți cât și la copii, precum și exacerbările infecțioase din bronșitele cronice. De asemenea, poate fi utilizat, în asociere cu alte tratamente prescrise de medicul dumeavoastră în fazele acute ale infecțiilor respiratorii. Broncho-Vaxom Copii este recomandat la copii (de la 6 luni la 12 ani).

Înainte să luați acest medicament

Nu utilizați Broncho-Vaxom Copii 1

  • Dacă sunteți alergic la substanța activă sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la punctul 6).

Atenționări și precauții Înainte să luați Broncho-Vaxom Copii, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Dacă medicul dumneavoastră v-a prescris și alte medicamente pe care să le luați concomitent, în special antibiotice, nu trebuie să uitați să le luați. Dacă simptomele persistă, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului și urmați sfatul acestuia. În cazul în care manifestați reacții alergice la Broncho- Vaxom Copii, opriți imediat tratamentul și adresați-vă medicului. Copii Utilizarea Broncho-Vaxom Copii nu este recomandată la copiii sub vârsta de 6 luni. Broncho-Vaxom Copii împreună cu alte medicamente Spuneți medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luați, ați luat recent sau s-ar putea să luați orice alte medicamente. În prezent nu se cunosc interacțiuni cu alte medicamente. Sarcina, alăptarea și fertilitatea Dacă sunteți gravidă sau alăptați, credeți că ați putea fi gravidă sau intenționați să rămâneți gravidă, adresați­vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament. Sarcina Deși nu sunt cunoscute reacții adverse asupra embrionului/fătului, Broncho-Vaxom Copii trebuie evitat în timpul sarcinii. . Alăptarea Nu a fost realizat niciun studiu cu femei care alăptează. Prin urmare, este necesară precauție în timpul alăptării. Fertilitatea Nu sunt cunoscute date privind fertilitatea la femei. Conducerea vehiculelor și folosirea utilajelor Acest medicament nu influențează conducerea vehiculelor și folosirea utilajelor. 2

Cum se administrează

Utilizați întotdeauna acest medicament exact așa cum v­a spus medicul dumneavoastră. Discutați cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteți sigur. Utilizarea la copii (de la 6 luni la 12 ani) Tratamentul preventiv si/sau de consolidare Doza recomandată este de 1 capsulă Broncho-Vaxom Copii zilnic, pe stomacul gol, timp de 10 zile consecutive în fiecare lună, pe o perioadă de 3 luni consecutive. Tratamentul episoadelor acute Doza recomandată este de 1 capsulă Broncho-Vaxom Copii zilnic, pe stomacul gol, până la dispariția simptomelor (dar cel puțin 10 zile). Dacă medicul v-a prescris și un antibiotic, Broncho-Vaxom Copii va fi asociat cu acesta de la începutul tratamentului. Forma farmaceutică de tip capsulă nu este recomandată la copii cu vârsta sub 6 ani, datorită dificultăților de înghițire și pericolului de sufocare. Dacă un copil nu poate înghiți capsula, aceasta poate fi desfăcută, iar conținutul ei poate fi amestecat într­o băutură (apă, suc de fructe, lapte). Dacă luați mai mult Broncho-Vaxom Copii decât trebuie Nu au fost raportate cazuri de supradozaj. Datorită naturii Broncho-Vaxom Copii și a rezultatelor obținute în urma testelor de toxicitate realizate pe animale, este puțin probabil să se producă supradozajul. Dacă uitați să luați Broncho-Vaxom Copii Nu luați o doză dublă, pentru a compensa o capsulă uitată. Dacă încetați să luați Broncho-Vaxom Copii Discutați mai întâi cu medicul dumneavoastră. Dacă aveți orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.

Reacții adverse posibile

Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacții adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele. Frecvente (pot afecta până la 1 din 10 persoane): Durere de cap, tuse, diaree, durere abdominală, erupție pe piele Mai puțin frecvente (pot afecta până la 1 din 100 de persoane): Greață, vărsături, urticarie, oboseală Reacțiile alergice includ erupție pe piele, înroșire, umflarea pleoapelor, a feței, gleznelor, picioarelor sau degetelor, mâncărime, dispnee sau dificultate de respirație subită. Rare (pot afecta până la 1 din 1000 de persoane): Febră 3 Cu frecvență necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile) Umflarea pielii și a mucoaselor În cazul tulburărilor gastro-intestinale sau respiratorii persistente, tratamentul trebuie întrerupt. Raportarea reacțiilor adverse Dacă manifestați orice reacții adverse, adresați­vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea includ orice reacții adverse nemenționate în acest prospect. De asemenea, puteți raporta reacțiile adverse direct prin intermediul: Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1 București 011478­RO Tel: + 4 0757 117 259 Fax: + 4 0213 163 497 e-mail: adr@anm.ro Raportând reacțiile adverse, puteți contribui la furnizarea de informații suplimentare privind siguranța acestui medicament.

Cum se păstrează

Nu lăsați acest medicament la vederea și îndemâna copiilor. Nu luați acest medicament după data de expirare înscrisă pe blister și pe cutie după „EXP” [data de expirare]. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective. A se păstra la temperaturi sub 25ºC, în ambalajul original. Nu aruncați niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebați farmacistul cum să aruncați medicamentele pe care nu le mai folosiți. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

Conținutul ambalajului și alte informații

Ce conține Broncho-Vaxom Copii

  • Substanța activă este 3,5 mg de lizate bacteriene liofilizate din Haemophilus influenzae, Streptococcus (Diplococcus) pneumoniae, Klebsiella pneumoniae ssp. pneumoniae și ssp.

ozaenae, Staphylococcus aureus, Streptococcus pyogenes și sanguinis (viridans), Moraxella (Branhamella/Neisseria) catarrhalis pentru fiecare capsulă tare.

  • Celelalte componente sunt: amidon (pregelatinizat), stereat de magneziu, galat de propil (E310), glutamat de sodiu, manitol; compoziția învelișului capsulei: gelatină, indigotină (E 132), dioxid de titan (E 171).

Cum arată Broncho-Vaxom Copii și conținutul ambalajului Broncho-Vaxom Copii capsule (tipul 3) sunt opace, cu corpul capsulei alb și capac albastru și conțin o pulbere ușor bej. Cutie cu 10 capsule (1 blister din aluminiu/PVDC-PVC/PVDC ce conține 10 capsule) Cutie cu 30 capsule (3 blistere din aluminiu/PVDC-PVC/PVDC ce conțin fiecare câte 10 capsule) 4 Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate. Deținătorul autorizației de punere pe piață și fabricantul Deținătorul autorizației de punere pe piață OMEDICAMED UNIPESSOAL LDA Avenida António Augusto de Aguiar no 19-4o 1050-012, Lisabona, Portugalia Fabricantul FLAVINE PHARMA FRANCE 3 voie d’Allemagne, 13127 Vitrolles, Franța Acest prospect a fost revizuit în Noiembrie 2022. 5

Întrebări frecvente

Pentru ce se foloseste BRONCHO-VAXOM COPII 3,5 mg?

se utilizează
Broncho-Vaxom Copii conține lizate bacteriene liofilizate.

BRONCHO-VAXOM COPII 3,5 mg se elibereaza cu reteta?

Da, BRONCHO-VAXOM COPII 3,5 mg se elibereaza pe baza de reteta medicala. Pentru a-l obtine, va trebui sa va prezentati la medic.

Care este substanta activa din BRONCHO-VAXOM COPII 3,5 mg?

Substanta activa din BRONCHO-VAXOM COPII 3,5 mg este BIOLOGIC (LYSATUM BACTERIALE OM 85 CRYODESICATUM).

Sub ce forma se prezinta BRONCHO-VAXOM COPII 3,5 mg?

BRONCHO-VAXOM COPII 3,5 mg se prezinta sub forma de caps..