VICTOZA 6 mg/ml

Profilul de eficacitate şi siguranţă al Victoza a fost comparabil cu cel observat la populaţia adultă

tratată cu Victoza. Pe baza controlului glicemic adecvat sau a tolerabilităţii, 30% dintre subiecţii aflaţi

în studiu au rămas în tratament cu o doză de 0,6 mg, la 17% s-a crescut doza la 1,2 mg şi la 53% s-a

Într-un studiu clinic deschis care a comparat eficacitatea şi siguranţa liraglutid (1,2 mg şi 1,8 mg) şi

sitagliptină (inhibitor de DPP-4, 100 mg) la pacienţi inadecvat controlaţi cu tratament cu metformină

(HbA medie 8,5%), liraglutid s-a dovedit statistic superioară tratamentului cu sitagliptină prin

reducerea HbA după 26 săptămâni (-1,24%, -1,50% faţă de -0,90%, p<0,0001). Pacienţii trataţi cu

liraglutid au prezentat o reducere semnificativă a greutăţii corporale, comparativ cu pacienţii trataţi cu

sitagliptină (-2,9 kg şi -3,4 kg faţă de -1,0 kg, p<0,0001). O proporţie mai mare de pacienţi trataţi cu

liraglutid a experimentat o stare de rău tranzitorie faţă de pacienţii trataţi cu sitagliptină (20,8% şi

27,1% pentru liraglutid faţă de 4,6% pentru sitagliptină). Reducerea HbA şi superioritatea liraglutid

(1,2 mg şi 1,8 mg) faţă de sitagliptină după 26 săptămâni de tratament erau prezente la 52 săptămâni

de tratament (-1,29% şi -1,51% faţă de -0,88%, p<0,0001). Transferul pacienţilor de la sitagliptină la

liraglutid după 52 săptămâni de tratament a avut ca rezultat reducerea statistic semnificativă a HbA

(-0,24% şi -0,45%, 95% IÎ: -0.41 la -0,07 şi -0,67 la -0,23) la săptămâna 78, dar un grup formal de

Într-un studiu clinic deschis care a comparat eficacitatea şi siguranţa liraglutid 1,8 mg o dată pe zi şi

exenatidă 10 mcg de două ori pe zi la pacienţi insuficient controlaţi cu tratament cu metformină şi/sau

sulfoniluree (HbA mediu 8,3%), liraglutid a fost superior din punct de vedere statistic tratamentului

cu exenatidă pentru reducerea HbA după 26 săptămâni (-1,12% faţă de -0,79%; diferenţa de

tratament estimată: -0,33; 95% IÎ: -0,47 la -0,18).

Un număr semnificativ mai mare de pacienţi au atins HbA sub 7% cu liraglutid comparativ cu

exenatidă (54,2% faţă de 43,4%, p=0,0015). Ambele tratamente au condus la o reducere a greutăţii

Transferarea pacienţilor de la exenatidă la liraglutid după 26 săptămâni de tratament a condus la o

reducere suplimentară, statistic semnificativă a HbA (-0,32%, 95% IÎ: -0,41 la -0,24) în săptămâna

40 dar nu a existat un grup formal de control. În timpul celor 26 săptămâni au apărut 12 reacţii adverse

severe la 235 pacienţi (5,1%) care au utilizat liraglutid în timp ce 6 reacţii adverse severe au apărut la

232 pacienţi (2,6%) care au utilizat exenatidă. Nu a existat un model consistent în ceea ce priveşte

clasificarea pe aparate, sisteme şi organe a evenimentelor.

Într-un studiu clinic deschis care a comparat eficacitatea şi siguranţa administrării concomitente de

liraglutid 1,8 mg cu lixisenatidă 20 mcg la 404 pacienţi insuficient controlaţi terapeutic cu metformină

(HbA medie 8,4%), liraglutid a fost superior comparativ cu lixisenatida prin reducerea HbA după

26 săptămâni de tratament (-1,83% faţă de -1,21%, p<0,0001). Un număr semnificativ de pacienţi au

atins o valoare a HbA sub 7% cu liraglutid comparativ cu cei trataţi cu lixisenatidă (74,2% faţă de

45,5%, p<0,0001) precum şi valoarea ţintă de HbA mai mică sau egală cu 6,5% (54,6% faţă de

26,2%, p<0,0001). Reducerea greutăţii corporale a fost observată la ambele braţe de tratament (-4,3 kg

cu liraglutid faţă de -3,7 kg cu lixisenatidă). Evenimentele adverse gastrointestinale au fost mai

frecvent raportate în grupul de tratament cu liraglutid (43,6% faţă de 37,1%).

Absorbţia liraglutid după administrarea subcutanată este lentă, atingând concentraţia plasmatică

maximă după 8-12 ore de la administrare. După administrarea subcutanată a unei doze unice de

liraglutid 0,6 mg, concentraţia plasmatică maximă estimată de liraglutid a fost de 9,4 nmol/l (greutate

corporală medie de aproximativ 73 de kg). La o doză de liraglutid 1,8 mg, concentraţia plasmatică

medie de liraglutid la starea de echilibru (ASC ) a atins aproximativ 34 nmol/l (greutate corporală

medie de aproximativ 76 de kg). Expunerea la liraglutid scade odată cu creșterea greutăţii corporale.

Expunerea la liraglutid a crescut proporţional cu doza. După administrarea unei singure doze,

coeficientul de variaţie intraindividuală pentru ASC a liraglutid a fost de 11%.

După administrarea subcutanată, biodisponibilitatea absolută a liraglutid este de aproximativ 55%.

După administrarea subcutanată, volumul aparent de distribuţie este de 11-17 l. După administrarea

intravenoasă, volumul mediu de distribuţie a liraglutid este de 0,07 l/kg. Liraglutid se leagă în

proporţie mare (>98%) de proteinele plasmatice.

În 24 de ore de la administrarea unei doze unice de liraglutid marcat radioactiv [3H] unor subiecţi

sănătoşi, principala componentă în plasmă era liraglutid intact. În plasmă au fost identificaţi doi

metaboliţi minori (≤9% şi ≤5% din radioactivitatea plasmatică totală). Liraglutid este metabolizat

similar proteinelor mari, fără a se fi identificat un anumit organ ca principală cale de eliminare.

După o doză de liraglutid-[3H], nu s-a detectat liraglutid intact în urină sau fecale. Doar o mică parte

din substanţa radioactivă administrată a fost excretată ca metaboliţi înrudiţi cu liraglutid, în urină sau

fecale (6% şi respectiv 5%). Substanţa radioactivă din urină şi fecale a fost excretată mai ales în

primele 6-8 zile şi a corespuns cu trei metaboliţi minori.

După administrarea subcutanată a unei singure doze de liraglutid, clearance-ul plasmatic mediu este de

aproximativ 1,2 l/h, cu un timp de înjumătăţire plasmatică prin eliminare de aproximativ 13 ore.

Pe baza rezultatelor unui studiu farmacocinetic efectuat la subiecţi sănătoşi şi a analizei datelor

farmacocinetice ale unui grup de pacienţi (între 18 şi 80 de ani), vârsta nu a avut niciun efect clinic

relevant asupra farmacocineticii liraglutid.

Pe baza rezultatelor analizei datelor farmacocinetice ale unui grup de pacienţi bărbaţi şi femei şi a unui

studiu farmacocinetic efectuat la subiecţi sănătoşi, sexul nu a avut niciun efect clinic relevant asupra

Pe baza rezultatelor analizei datelor farmacocinetice ale unui grup de pacienţi care a inclus pacienţi de

rasă albă, neagră, asiatică şi hispanică, originea etnică nu a avut niciun efect clinic relevant asupra

Analiza farmacocinetică a populaţiei sugerează că indicele de masă corporală (IMC) nu influenţează

Farmacocinetica liraglutid a fost evaluată la pacienți cu diferite grade de insuficienţă hepatică, într-un

studiu în care s-a administrat o doză unică. Expunerea la liraglutid a scăzut cu 13-23% la pacienții cu

insuficienţă hepatică uşoară sau moderată, comparativ cu subiecţii sănătoşi.

Expunerea a fost semnificativ mai mică (44%) la pacienții cu insuficienţă hepatică severă (scor Child

Expunerea la liraglutid a fost mai mică la pacienții cu insuficienţă renală, comparativ cu pacienții

sănătoşi. Expunerea la liraglutid a scăzut cu 33% la pacienţii cu insuficienţă renală uşoară (clearance

al creatininei, ClCr 50-80 ml/min), cu 14% la pacienţii cu insuficienţă renală moderată (ClCr 30-50

ml/min), cu 27% la pacienţii cu insuficienţă renală severă (ClCr<30 ml/min) şi cu 26% la pacienţii cu

boală renală în stadiu terminal care au necesitat dializă.

În mod asemănător, într-un studiu clinic cu durata de 26 săptămâni, pacienţii diagnosticaţi cu diabet tip

2 şi insuficienţă renală moderată (Cr 30-59 ml/min., vezi pct. 5.1) au avut o expunere la liraglutid cu

26% mai mică comparativ cu un studiu clinic diferit care a inclus pacienţi cu diabet de tip 2 şi funcție

renală normală sau insuficienţă renală moderată.